lunedì 12 dicembre 2011

LU PANI DI CASA


LU PANI DI CASA


Finiu lu tempu, chi quasi comu u ritu
Lu veru pani vrunnu di furmentu,
ogni simana ‘n casa si facia.
Era pi li picciotti gudimentu.
Passata la farina di crivu,
supra lu tavuleri si mpastava,
cu levitu, sali ed acqua cavura,
ed a forza di pusa si scanava.
Poi s’arrutava a pani e a cuddureddra,
pizziata, tunna pi li picciriddi,
pi chiddi sgangulati sciavateddri,
cu avia li denti forti, li miliddri.
Lu pani paria sita nta li manu.
Cavuru cavuru si mittia nto lettu,
cunzatu supra na tavula a riddossu,
si cummigghiava cu amuri e rispettu,
mmezzu trubela bianchi di cuttuni
e nà cuperta tissuta di lana.
Allivitatu, dopu pochi uri,
lu pani, a lu caluri di lu lettu,
comu nà picciutteddra appena nciuri,
unchiava tunnu comu un beddru pettu;
sgranava la pidduzza dedicata,
comu nà ficu appena prichiata.
Quannu lu furnu era beddru camiatu,
lu rasteddu girava la ngnunata,
lu circu biancu tutto arruvintatu,
s’ arzava allora l’urtima vampata.
Nà matri arrimuddrata di suduri,
tinia la pala pronta ed aspittava,
cu li dù manu presto si pruìa,
leggiu lu pani chi nun sbifarava.
Paria un nuccenti chi a la fonti ia,
di nà torcia di fidi illuminatu,
accumpagniatu di la litania
finu a lu furnu beddru sistimatu.
Sant’Antonu , ogni pani quantu un omu.
Santa Zita, beddru di crusta e beddru di muddrica .
Santu Sidoru, beddru comu l’oru.
Sant’Antuninu beddru n cuffinu.
Santa Ati, dati focu a li balati.
Santa Nicola, beddru lu pani comu la palora.
Chinu lu furnu, lu pani situatu,
di l’urtima priera accumpagnatu.
Crisci lu pani nta lu furnu,
comu Diu crisciu lu munnu.
la cruci mprescia mprescia si facia,
a lampu la balata si mittia.
Tappatu nun scia sciatu di caluri
Paria chi siguistratu c’era un suli.
Ma già lu ciavuru cominciava a sciri,
pi la cucina, nta li scali e strata,
spannia fraganza chi dava piaciri,
di pani friscu nta la matinata.
La cuddureddra sfurnata la prima,
era spartuta a li nichi, vagghiarda.
Chi ustu poi si si  putia cunzari,
cu anticchia dogghiu e nà cura di sarda.
A la vicina ncinta ancora cavura,
si cci mannava nprescia la cuddrura.
N’atra pi la cummari c’avia figghi,
di latu si mittia cu gran primura.
Chistu era lu jornu allegru e beddu,
chi letu facia ranni e picciliddu.
Lu focu lu furnu, lu rastreddu,
lu cani chi liccava lu brudiddru,
cadutu nterra di lu tavuleri.
Lu attu miaulava p’un grugniddru,
cadutu di lu pani tra li peri.
La matri cu la facci di na rosa,
mi pari chi latoccu, chi la sentu,
dintra lu cori, viva!
Ma l’ummira la vesti di riordi
E li pinzeri nmanu di lu ventu,
àvuti tutti ncelu si nni vannu!
 MARIA FAVUZZA

Nessun commento: